Atac de panica si nevralgie intercostala

Ieri, in drum spre munca, m-a apucat durerea de inima. Un lucru neobisnuit pentru mine pentru ca eu chiar nu am probleme de genul asta. Da’ ma durea atat de tare incat nu ma puteam ridica de pe scaun si nici nu puteam respira.

Am stat vreo 10 minute in fata cladirii biroului in speranta ca imi va trece, insa degeaba. Durerea a persitat asa m-am dus la urgente, la din Pantelimon. Muream de frica… nu am mai fost la urgente de cand aveam 8 ani (cand m-am inecat cu un os de peste). In fine, am ajuns acolo si spre surprinderea mea era foarte liber (fata de Spitalul Floreasca unde pacientii pot muri la urgente in asteptarea unui control). Aici mi-au luat buletinul, m-au bagat intr-o camera si in 3 minute deja aveam diverse chestii (un soi de ventuze) pe mine pentru analiza de EKG. In urma rezultatului de la EKG doctorul mi-a spus ca nu inima ma inteapa ci ca am avut un atac de panica si o nevralgie intercostala. Am intrebat daca daca atacul de panica nu apare in urma unei sperieturi, sau ceva de genul asta?. A spus ca nu neaparat si ca nu trebuie sa mai fumez (oricum nu fumez), sa nu mai beau cafea sau bauturi energizante si ca nu mai am voie nici Cola,  Pepsi sau ciocolata.

Mi-a dat o reteta cu vreo 4 feluri de pastile, mi-a facut  injectie si m-a trimis acasa…

Cat despre doctor si asistente… au fost chiar super ok. Mi-au vorbit frumos si m-au bagat la analize imediat, fara sa ma “arunce” de la unul la celalat asa cum se face prin alte locuri.

Posturi similare:

ARTICOLE SIMILARE: Tags: , ,

20 Responses to “Atac de panica si nevralgie intercostala”

  1. Nimic de zis: mult de comentat! » Blog Archive » Trafic de weekend:



    [...] o duceam pe Ana acasa la parintii ei, de la spital (a povestit ea de ce) si la o intersectie a carui nume imi scapa acum, sunt 3 benzi, 2 pentru inainte si una, [...]


  2. Dee:



    Copilu’, ai grija de tine!


  3. Katrina:



    Am, am :)
    Thanks!


  4. irina_d:



    Ti-am zis eu sa mananci…eu sunt familiarizata cu stari de genul asta:-<…vitamine si mancare, odihna si gata!b-(. in rest…vrem si noi sa mergem la doctorul ala;))


  5. Katrina:



    Uh, ce usoara ar fi viata doar cu vitamine, odihna si mancare :D


  6. bagy:



    Un atac de panica se caracterizeaza prin episoade neasteptate si repetate de teama intensa, acompaniata de simptome fizice care includ dureri in piept, palpitatii, dificultati de respiratie, ameteli, dureri abdominale. Aceste senzatii sunt asemanatoare cu acelea ale unui atac de inima. Un atac de panica este un mesaj pe care organismul ti-l transmite pentru a te face sa te mai domolesti, sa ai mai multa grija de tine. Poate avea ca si cauza lipsa odihnei, a unor vitamine, calciu sau fier din organism. Ai grija de tine, te pupam si multa sanatate.


  7. Kirkov:



    E dezastru in romania cu sanatatea.
    Uite cam ce am patit azi.
    Ma trezesc si observ ca am o durere pulsatorie in dreptul inimii, ma gandesc la un junghi intercostal, usor de verificat ma intind putin si surpriza …nu ma goare nimik …dau sa ma scol din pat si …hopa parca cineva pompeaza curere in zona inimii. Acuma ma gandesc sa mnanc ceva si cica tre sa ma incalt, dar cand ma aplec surpriza, batai puternice si iar durere, la ceva timp observ ca atunci cand ma opresc sau cand fac efort durerile persista si parca am si ceva probleme cu respiratia cam greoaie si obosesc repede.
    De obicei cand mai am probleme cu inima iau niste Panangin si totu se rezolva…..dar surpriza iau doua pastile si vine seara …..cucu nici o schimbare…ma inarmez cu rabdare si calm si iau drumu spitalului, tinta Spitalu Municipal zona Eroilor Cotroceni Urgenta…..dupa 5 minute ajung in urgenta(ca de stau aproape de spital) acolo ma trimite la triaj unde primesc o fisa …inapoi la ghiseu…mai completeaza ei ceva si cica sa ma duc la Desocare …..ajung la niste usu glisante pe care scria mare Desocare….ma intreb io in capu meu prost …oare oi fi socat…asta asa ca sa mai facem haz de necaz.
    Intru in salonu respectiv si o gramada de doctori si asistente pe acolo dar nimeni nu ma baga in seama.
    Dupa ce vad eu ca sunt invizibil ma adresez unui domn mai tanar ce parea doctor pe acolo…-Nu va suparati am si eu o problema….la care elma intreaba ce problema am …dupa ce descriu eu cat de cat ce am , omu ma intrerupe suparat…-Pai ce domne dumneata nu ai medic de familie?….la care eu ….ba da domnule dar ce sa faca medicu de familie cu durerile astea in zona inimii si care au legatura si cu pulsatii dureroase?…..la care omu ma trimite la EKG …zis si facut ma duc io acolo era liber o tanti citea o hartie ….io ca sa fiu cu bun simt …na stau in usa si astept sa zica ea intrati varog sau mai stiu io ce…..la care femeia zice pai ce stati acolo in usa intrati odata…..intru, zic iar ce problema am si ma asez pe pat unde femeia pune niste ventuze si senzori sa faca ECG …si incepe sa comenteze …incercati sa va relaxati…eu zic …pai sunt relaxat…pai stati cuminte sa iasa analiza buna……lol……pai nu ma misc doamna….la care ia …uite vezi ia uite cum incepe sa scada asa e bine …..sa mai stam putin sa iasa bine.
    Dupa ce iau analiza ma intorc la medic …si surpriza nu era pe nicaieri….stau 45 de minute pe acolo fara sa ma bage nimeni in seama ……si ma supar si plec……dar ghinion, nu eram singur, mai eram cu o un insotitor care a ramas acolo si ma suna vino inapoi ca a venit medicu ….si cica intreaba de tine ca unde ai fost ca te-a strigat de 2 ori…..lol ce mincinos am fost in fata cabinetului si usile erau deschise iar el nu a fost acolo…..ma indupleca respectivu si ma intorc…acuma nenea medicu parea mai binevoitor ..intrati luati loc….incepe el cu intrebari sa se afle in treaba si in concluzie ma trimite la radiografie…acolo intru repede si dupa ce se uita aia pe la maruntailele mele ma pofteste pe hol…iau rezultatele si ma duc la medical ca cica sa ma vada si acolo….si acuma incepe calvaru ….4 doctori nesimtiti se certau ca de ce al cincelea a acceptat pe un om al straziii…ca cica ce sa faca cu el ….nu mai acceptati cazuri sociale…si altu zice…pai domne e bolnav…raspuns: si ce daca…..stand pe hol cu ciu cu vai am dat fisa inauntru….si astept 30 de minute inca 30….timp in care erau oameni pe targa care se vaitau si nu se uita nimeni la ei…o doamna saraca a inceput sa planga ca se simte rau si nimeni nu stia ce are. Daca vad io ca nu e rost de stat …ca toata lumea facuse analiza da nu avea nici unu diagnostic…ma supar si iar vreau sa plec…da de data asta …zic sa iau fisa si sa ma duc cu ea la primu doctor sa interpreteze analizele ce le facusem…..intru si intrerup 3 medici ce discutau de zori…-Nu va suparati am vazut ca e aglomerat rau si chiar nu mai pot sa stau ca sunt de mult aici …daca puteti sa-mi dati fisa sa ma duc la primu medic ca asa a zis el…..la care o cucoana de acolo …-Pai ce domnule ca doar nu stati dupa noi …stati dupa colegii nostri…..la cateva secunde se baga alta in seama -Pai daca vreti sa renuntati la consult puteti sa plecati….eu zic…-Doamna nu vreau sa renunt dar primu medic a zis ca sa dati si dumneavoastra o parere ..dar daca vad ca e aglomerat ma multumesc si cu parerea dansului…numa sa-mi inapoiati fisa ca sa aiba ce analize sa interpreteze…..si ca sa fie setu complet intervine un nene …medic presupun….-Nu Nu Nu sa nu carecumva sa-i dai analizele ca poate pleaca cu ele ..am mai patit noi asa……suparat nevoie mare am incercat sa explic ca vreau doar parerea primului medic …nici gand sa pot lua fisa de acolo ….in final tot prima recalcitranta zice….-E daca renuntati la consult plecati :-w ….pana aici a fost …..am iesit din salon si dau sa plec…dar spre iesire surpriza, ma intalnesc cu primul doctor …si zic -Domnu doctor ce sa fac ca nu vor sa dea fisa ….dumneavoastra ce ziceti ca am …ca io nu mai pot sa stau ma duc acasa sa stau in pat….la care doctoru..-Pai dupa mine nu e urgenta e o nevralgie intercostala…..eu zic…-Pai si ce tratament sa iau ……el zice …-Pai nu stiu….. >:p …..si cam aici se incheie povestea mea ……acum stau acasa cu dureri si sper sa nu o cotesc la noapte sa pot merge la un cardiolog maine.

    Sorry de felul in care am scris …nu prea ma pricep la povestit…..si am o problema cu …… puncte puncte…. :))
    Morala ….NU VA DUCETI la SPITALU MUNICIPAL

    In final o scurta descriere a (pre-infarct) ANGINA INSTABILA:
    Definitie si Simptome: sindromul intermediar (insuficienta coronariana acuta, preinfarct, iminenta de infarct, microinfarct, sindrom intermediar) este o forma de trecere de la angina pectorala la infarct, o stare anginoasa mai grava decat angina pectorala de efort, la care lipsesc semnele necrozei miocardice, dar care se poate transforma in infarct miocardic.

    Se manifesta sub mai multe Forme clinice, dar caracteristice sunt doua: un vechi anginos la care durerile devin mai frecvente crize dureroase subintrante – aparand dupa eforturi din ce in ce mai mici sau chiar in repaus; durerile nu au un motiv aparent, sunt mai intense si mai prelungite, cedeaza mai greu sau deloc la repaus si la nitroglicerina. Alteori, este vorba despre un prim acces de angor, de durata si intensitate mare, dar fara semne ECG si biologice. in general, durerea are caracterul, sediul si iradierile durerii anginoase, dar dureaza mai mult de 20 de minute.

    Pulsul si tensiunea arteriala sunt normale sau crescute in criza, tulburarile de ritm sunt rare, bolnavul este afebril. Semnele de laborator (V.S.H., leucocitoza, fibrinogenul, enzimele) sunt nemodificate, rareori discret crescute, q4d823qf35bxt dar rapid reversibile.


  8. Kirkov:



    Scuze de eventualele greseli gramaticale sau litere gresite …


  9. ionut_d:



    Kirkov, eu te cred pentru ca la acelasi spital, acum 2 ani, am stat galben/verde la fata dand afara din mine si ultima gura de apa bauta, vreo 4-6 ore ca sa imi faca o injectie cu glucoza si sa imi dea o reteta amarata.

    La alte spitale treaba sta asmenea. Vezi aici, cum merge treaba si la Floreasca, spitalul de “urgenta”


  10. Katrina:



    Daca un medic ridica din umeri si nu stie ce tratament sa iti dea pentru nevralgie intercostala… ce poti sa-i ceri atunci cand ai o problema mai grava?

    Oricum, in ultima vreme vad ca medicii se pricep mai bine la luat vieti si facut rau decat la ce au fost invatati la facultatea aia de jdemii de ani sa faca…


  11. anamaria:



    buna,nu e in legatura cu subiectul povestea da tot despre medici din romania noastra e vorba.sa va povestesc :am 27 de ani si am nascut la 26 cu temen la sarcina depasit cu aproape 3 saptamani.ma duc si eu la spital cu gandul ca poate e ceva neinregula cu copilul.am stat 2 zile degeaba iar a 3 dimineata la 6 ma baga si pe mine cineva in seama.imi rupe apa surpriza verde:(( vezi doamne toti se impacienteaza ca vai e problema cu toate acestea m-au lasat pe un pat 3 ore fara sa ma bage cineva in seama eu faceam ture ture la baie si plangeam la telefon de durere.vine si sefa maternitati in vizita se uita la mine si zice sa nu ma mai plang ca nasc imediat:)) imediat s-a facut ora 4 si eu sa nasc nu :(( .ma plimbam pe acolo ca……… nimeni nimic parca eram invizibila.se face ora 6 seara vine alt doctor zice ca ma baga in cezariana sa ma pregatesc de acum eram sigura ca macar nasc si eu da de unde a plecat si bun plecat a fost:((.la schimbul de seara adica la 7 au venit o doctorita si o moasa pot sa spun ca le datorez multe nici nu stiu cum le cheama:( imi face o injectie si la oar 8 si 20 min am nascut si eu o fetita sanatoasa slava domnului.ce e curios ca doar atunci s-a trezit alta sa faca scandal ca ce caut eu acolo cand trebuia sa fiu intr-un loc dotat cu tot ce trebuie la o nastere cu probleme :)) au ridicat toate din umar si au inceput sa rada :(( bine ca nu a fost nici o problema.morala: numai fac alt copil sau daca mai da domnul unul ma duc la spital cu 10 milioane in buzunar caci cu 3 mil nu te baga nimeni in seama :((


  12. Katrina:



    @anamaria: bine ca ai nascut fara probleme si ca ai un copil sanatos. sa-ti traiasca si sa va bucurati de ea.


  13. Mihai STOIAN:



    Ce ai luat pentru nevralgie intercostala ?


  14. Katrina:



    @Mihai Soian: nu mai stiu exact ce pastile mi-a prescris.


  15. vasile:



    am dureri tip reumatic in zona umarului stang si radiaza in bratul stang in zona muschiului cardiac si stern,la inceputul aparitieei lor acu cativa ani la care mau speriat facand atac de panica si am fost depistat cu hiper tensiune si mi sa dat diacnosticu de ‘angina de efort’ am facut tot felu de analize mi-sa dat trtament dar durerile apar si dispar si la efort si repaus si mai nou acum mai tot timpul. Durerea persista si peste 30 min,si raspunde si in partea din spate a coloanei tot pe partea stanga pana spre coaste cu radiere in abdomen,durerile cedeaza in momentul cand imi gasesc o pozitie culcat pe partea stanga si la caldura nu pot sa imim dau seama ce este pentru ca nu cedeaza la medicamente si unguente, mentionaz ca la inima nu ma fost gasit cu nimic tensiunea este buna urmez cu tratament ‘enalapril’ si ‘nitropector’.va rog un raspuns pe adresa de meil tunea_eduard@yahoo.com.MULTUMESC


  16. CristiOtopeni:



    Pentru Vasile ,
    am si eu aceleasi manifestari pe care le ai si tu.
    La mine mai cedeaza daca consum alcool moderat . Daca sar calul a doua zi imi este si mai rau .
    Acum am inceput un nou set de investigatii. Evident pornesc de la Cardiologie . AM discutat si eu cu multe persoane si nu mai stiu ce sa cred. Eu am 42 de ani si acum aproape toti medicii te pot convinge ca ai un inceput de boala cardiaca . Ce nu am facut pana acum este un RMN . Cred ca daca nici acolo nu se vede nimic am sa o iau razna !


  17. SILVIA:



    DACA DOCTORI ASI PERMIT SA_SI BATA JOC DE SANATATEA NOASTRA E PENTRU CA NU NE REVOLTAM PE MOMENT PENTRU CA AVEM IMPRESIA CA SUNTEM LA MANA LOR SI PREFARAM SA TACEM DAR ACEASTA TACERE NE AFECTEAZA.EU SINCER DACA DOCTORUL MA TRATEAZA CU INDIFERENTA RIPOSTEZ.NU MA LAS CALCATA IN PICIOARE.NU LE PLACE MESERIA DE DOCTOR SA DEA CU SAPA .NU VA MAI LASATI CALCATI IN PICIOARE CA DE ACEIA ASI BAT JOC DE NOI .


  18. Ciprian:



    Zilele trecute am fost cu siguranta pentru ultima data in acest spital..care numai de urgenta nu se poate numi..in primul rand te intampina un mare…maaaare dobitoc la fisier care foarte sictirit in prostia lui in momentul in care-l deranjezi cu o intrebare…te trimite la plimbare si pleci..pleci la primbare pe holurile jegoase ale spitalului..in cazul meu spre ortopedie…astepti…2-3 ceasuri sa iasa dreaku cineva…acel cineva care ,,insista” sa astepti pe hol ca vei fi chemat si in cele din urma rabufnesti, ori intri si ii trimiti la origini, ori pleci ca in cazul meu spre un alt spital poate privat daca esti in cursul saptamanii, insa eu fiind in weekend am zis sa-mi incerc norocul la un alt spital din sistemul de stat..indreptandu-ma spre Sf.Maria de pe 1 Mai si SOC..asistenta calma…doctor de nota 10..curatenie luna..intr-un cuvant un spital care merita pe deplin sa ii aduci laude chiar daca in cazul meu nu a fost decat o mica interventie chirurgicala la o banala unghie incarnata…insa cred ca unii isi merita salariile de rahat din sistem si aici ma refer la o parte din incompetentii astia de la floreasca, iar pentru ceilalti succes si sa o tina tot asa..poate cu timpul scapam si de dobitoci!


  19. anca:



    eu sunt din tg.mures si de fiecare data cand ajung la smurd-urgente am fost primita cum trebuie….au grija de tine,iti fac toate analizele .te pun la toate aparatele si nu te lasa sa pleci pana nu te simti bine .Nu de curand am avut si eu niste dureri groaznice in zona inimii,eu nu stiam ce am…banuiam ca am ceva probleme la inima.Am ajuns acolo si imediat m-a luat un asistent in primire,in timp ce-mi lua datele personale m-a pus la aparat de mi-a luat tensiunea,apoi m-a asezat pe un pat si a venit o doctorita rapid mi s-a facut un EKG si spre linistea mea -nimic la inima doar o nevralgie intercostalaAm primit o injectie intravenoasa si au astepta sa ma linistescapoi au repetat EKG ca sa fie siguri ca totul e in regula.Vreau sa specific ca de acest tratament dispun si ceilalti pacienti.Tot respectul pt medici smurd din tg.mures…nu vreau sa mai ajung pe acolo,atatia oamenii bolnavi,cu dureri groaznice,vaiete,imi era mila….dar acei medici au curaj,respectul meu pt meseria lor


  20. Katrina:



    Intr-adevar, felicitari celor de la SMURD!


Leave a Reply

Reviews by Katrina